Știința, spuneți voi, ne va salva. Știința, spun eu, ne-a distrus deja. Încă de pe vremea lui Galilei, Biserica a încercat să încetinească marșul triumfal al științei, uneori cu mijloace greșite, dar întotdeauna cu cele mai bune intenții. Chiar și așa, tentația este prea mare pentru ca omul să-i poată rezista. Priviți în jurul vostru! Știința nu și-a respectat promisiunile. Făgăduielile de eficientizare și simplificare a vieții nu au adus decât haos și poluare. Am devenit o specie dezbinată și violentă... care înaintează rapid pe calea distrugerii.

Cineva trebuie să ducă acest război, altfel, ăsta-i viitorul nostru. Matematica îl garantează. Omenirea se complace acum într-un purgatoriu al nehotărârii, al procastinării și al lăcomiei personale... dar cercurile iadului așteaptă imediat sub picioarele noastre, gata să ne înghită pe toți.

Suntem noi învechiți? Sunt oamenii aceștia niște dinozauri? Sau eu? Mai are lumea cu adevărat nevoie de un glas care să ia partea celor săraci, slabi și oprimați ori a copiilor încă nenăscuți? Avem într-adevăr nevoie de suflete ca acestea care, deși imperfecte, își petrec întreaga viață implorându-ne pe fiecare dintre noi să nu ne pierdem jaloanele de moralitate și să nu ne rătăcim?

Ne întrebați cum arată Dumnezeu. Eu vă întreb: de unde a apărut această curiozitate? Răspunsul este același la ambele întrebări: nu-L vedeți pe Dumnezeu în știința voastră? Cum de nu-L vedeți? Susțineți că o variație infimă a forței gravitaționale sau a greutății unui atom ar fi fost suficientă pentru a transforma universul nostru magnific într-un haos lipsit de viață, și totuși nu vedeți mâna lui Dumnezeu în asta? Este, într-adevăr, mai ușor de crezut că am tras singura carte norocoasă dintr-un pachet de miliarde posibile? Am devenit atât de morți spiritual, încât suntem dispuși mai degrabă să credem într-o utopie matematică, decât într-o putere mai presus de noi? Indiferent, dacă voi credeți sau nu în Dumnezeu, un lucru trebuie să-l știți: când noi, ca specie, vom renunța să mai credem într-o putere mai mare decât cea a noastră, vom renunța și la simțul responsabilității. Credința... orice credință ne amintește mereu, că mai e ceva ce nu înțelegem, ceva față de care suntem răspunzători. Având credință, devenim responsabili față de ceilalți, față de noi înșine și față de un adevăr mai înalt decât noi. Religia are metehnele ei, dar numai fiindcă și omul le are pe ale sale. Dacă și restul omenirii ar vedea Biserica așa cum o văd eu... privind dincolo de ziduri și de ritualuri... ar vedea un miracol modern... o fraternitate a unor suflete simple și imperfecte, care nu vor să fie decât o voce a compasiunii într-o lume ce și-a pierdut controlul.

Cine este acest dumnezeu al științei? Cine este dumnezeul care le oferă copiilor săi putere, dar nu și un cadru moral care să-i învețe cum să-și folosească acea putere? Ce fel de dumnezeu dă copilului său focul, dar nu-l învață care sunt pericolele ce-l pândesc? Știința nu spune nimic despre ce-i bine și ce-i rău. Manualele de știință ne învață cum să producem o reacție nucleară, dar nu conțin niciun capitol în care să se întrebe dacă aceasta e bună sau e rea. Științei deci îi spun acest lucru: Biserica a obosit. Am obosit încercând să fim jalonul vostru. Ne-au secat resursele tot zbătându-ne să fim o voce a echilibrului în nesfârșita voastră căutare pentru a descoperi particule tot mai mici și profituri tot mai mari. Nu vă întrebăm acum de ce nu vă controlați, ci cum ați putea-o face. Lumea voastră se mișcă atât de repede, încât dacă vă opriți chiar și pentru o secundă să vă gândiți la implicațiile acțiunilor voastre, un altul, mai eficient, vă va depăși pe negândite. Așa că înaintați mereu. Voi înmulțiți armele de distrugere în masă, dar papa este cel care străbate globul, implorându-i pe liderii din lumea întreagă să le reducă. Voi clonați ființe vii, dar Biserica este cea care vă reamintește să țineți seama de implicațiile morale ale acțiunilor voastre. Voi îi încurajați pe oameni să comunice prin telefoane, monitoarea și computere, dar Biserica este cea care își dechide porțile și ne amintește să ne apropiem unii de alții, așa cum ne-a fost dat. Ați ajuns chiar să ucideți prunci încă nenăscuți, în numele cercetărilor menite să salveze alte vieți. Și iarăși, Biserica este cea care vă atrage atenția asupra nebuniei acestui raționament. Și în tot acest timp, voi declarați că Biserica e ignorantă. Dar cine e, de fapt, ignorantul? Cel care nu poate defini fulgerul, ori cel care nu-i respectă forțele cutremurătoare? Biserica își deschide brațele către voi. Către fiecare om în parte. Și totuși, cu cât noi ne apropiem mai mult, cu atât ne respingeți mai tare. „Arătați-ne o dovadă că Dumnezeu există”, ne cereți voi. Priviți spre ceruri cu telescoapele voastre, vă zic eu, și spuneți-mi cum ar fi posibil să nu existe un Dumnezeu!

Străvechiul conflict dintre religie și știință a luat sfârșit. Ați câștigat. Dar n-ați jucat cinstit. N-ați oferit răspunsurile dorite. Ați câștigat reorientând societatea omenească atât de dramatic, încât adevăruri considerate altădată imuabile par astăzi inaplicabile. Religia nu mai poate ține pasul cu voi. Dezvoltarea științifică este exponențială. Se hrănește din propria substanță, precum un virus. Fiecare descoperire deschide calea spre alte descoperiri. Omenirii i-au trebuit mii de ani pentru a progresa de la roată la automobil, dar numai câteva decenii pentru a trece de la aceasta la zborul spațial. Azi, progresul științific se măsoară în săptămâni. Avansează orbește, fără a putea fi controlat. Prăpastia dintre noi se adâncește tot mai mult și, cu cât religia rămâne mai în urmă, cu atât oamenii se simt mai goi, mai pustiiți din punct de vedere spiritual. Plângem și strigăm în goana noastră de a desluși înțelesuri. Și, credeți-mă, strigăm din toate puterile. Vedem OZN-uri, comunicăm cu morții, vorbim cu spiritele, trăim experiențe de ieșire din corp... toate aceste excentricități par științifice, dar sunt rușinos de iraționale. Ele nu sunt decât strigătul disperat al sufletului nostru singur și chinuit, mutilat de propria iluminare și de incapacitatea lui de a vedea un sens în orice altceva decât în tehnologie.