The more man learned, the more he realized he did not know.

Suntem creatori, dar jucăm naivi, rolul de „creație”. Ne considerăm biete oi neajutorate, mânate încolo și-ncoace de Dumnezeul care ne-a creat. Îngenunchem aidoma unor copii speriați, implorând ajutor, iertare sau noroc. Odată ce ne vom da seama însă că am fost cu adevărat modelați după chipul și asemănarea Creatorului, vom începe să înțelegem că și noi suntem, prin urmare, creatori. Iar atunci când acest lucru ne va fi clar, porțile se vor deschide larg în fața realului potențial omenesc.

Ce soartă va avea condiția omenească dacă marile mistere ale vieții vor fi în sfârșit elucidate? Ce se va întâmpla când acele convingeri pe care le acceptăm exclusiv pe baza credinței... vor fi dovedite categoric ca fiind reale? Sau, dimpotrivă, ca fiind doar un mit? Am putea spune că unele întrebări ar fi mai bine să rămână fără de răspuns.

Schimbarea este iminentă. Ființa omenească se află în pragul unei noi ere, când își va întoarce iar privirile spre natură și spre ceea ce a fost... spre ideile din cărți precum Zoharul și alte texte străvechi din lumea întreagă. Adevărurile semnificative își au propria forță gravitațională și, în cele din urmă, atrag oamenii spre ele. Va veni o zi în care știința modernă va începe să studieze cu atenție înțelepciunea anticilor. Aceea va fi ziua în care omenirea va începe să afle răspunsurile la marile întrebări ale vieții, încă neelucidate.

A trăi în lume fără a deveni conștient de sensul ei este ca și când ai rătăci într-o mare bibliotecă fără a atinge nicio carte.

Adevărul are putere. Iar dacă gravităm cu toții în jurul acelorași idei, o facem poate, întrucât acele idei sunt reale... înscrise adânc în noi înșine. Iar atunci când auzim adevărul, chiar dacă nu-l înțelegem, simțim că el rezonează în interiorul nostru... vibrând odată cu înțelepciunea noastră inconștientă. Poate că adevărul nu-l învățăm, ci ni-l reamintim... îl re-memorăm... îl re-cunoaștem... ca fiind deja înlăuntrul nostru.