Mi-a venit foarte greu sa ma afirm alaturi de gandurile mele. Era un demon in mine, iar in cele din urma prezenta lui a fost decisiva. Ma domina si mi-o lua inainte, iar cand se intampla sa nu mai tin seama de nimic, era fiindca el ma presa. Nu ma puteam opri niciodata la ceea ce obtinusem deja. Trebuia sa continui sa alerg, pentru a-mi ajunge din urma viziunea. Intrucat, dupa cum e lesne de inteles, contemporanii mei nu puteau percepe viziunea mea, vedeau in mine doar pe cineva care fuge aiurea.
Am ofensat multi oameni; caci, indata ce observam ca nu ma intelegeau, pentru mine cazul era incheiat. Trebuia sa merg mai departe. Exceptie facand pacientii mei, n-aveam rabdare cu oamenii. Intotdeauna trebuia sa-mi urmez legea interioara care-mi era impusa si nu-mi lasa libertatea alegerii. Ce-i drept insa, n-o urmam de fiecare data. Cum am putea s-o scoatem la capat fara inconsecvente?
Pentru unii oameni eram nemijlocit prezent, in masura in care se aflau in contact cu lumea launtrica; dar apoi se putea intampla ca, brusc, sa nu mai fiu acolo cu ei, dat fiind ca nu mai exista nimic care sa ma lege de ei. Am invatat anevoie ca oamenii continua sa fie prezenti, chiar si atunci cand nu mai au nimic a-mi spune. Multi trezeau in mine sentimentul unei umanitati vii, dar numai cand apareau in cercul magic al psihologiei, devenind vizibili; in clipa urmatoare, cand farul isi indrepta raza in alta directie, nu mai exista nimic. Unii oameni ma puteau interesa in modul cel mai intens, pentru ca, de indata ce ii "descifram", farmecul sa dispara. Mi-am facut multi dusmani astfel. Dar, ca om creator, esti la discretia demonului, nu esti liber, ci inlantuit si manat de el. "... o putere rusinos ne smulge / Inima. / Caci jertfa cere orice e ceresc. / Dar cand un zeu este lasat deoparte, / N-aduce nici un bine." (Holderlin, Imnuri si ode)
Lipsa de libertate m-a umplut de tristete. Adesea aveam senzatia ca ma gasesc pe un camp de lupta. Acum ai cazut tu, bunul meu camarad, dar eu trebuie sa continui! Eu nu pot, nu, nu pot ramane! Caci "o putere rusinoasa ne smulge inima". Mi-esti drag, te iubesc chiar, dar nu pot ramane! Pe moment, este ceva sfasietor. Caci eu insumi sunt victima, nu pot, sa raman. Dar demonul aranjeaza lucrurile astfel incat s-o scoatem la capat, iar binecuvantata inconsecventa are grija ca, in contrast flagrant cu "infidelitatea" mea, sa pot ramane credincios intr-o masura nebanuita.

C.G. Jung